CCN – Nr. 79
Vineri, 6 decembrie 2019, ora 16,00, Sala Eminescu, Bibliotecă V.A.Urechia
Despre navele portcontainer 430 TEU, proiect ICEPRONAV nr. 1280,
constructor Șantierul Naval Galați.
Asociaţia ANCONAV Galaţi
AGIR Sucursala Galaţi
Biblioteca V.A.Urechia
Colocviile Constructorilor de Nave
Proiect coordonat si sponsorizat de Bureau Veritas România
Continuăm să aducem în prim plan specialiști cu un rol important în industria navală și realizările lor deosebite.
În 2019, dl prof. univ. Liviu Stoicescu, membru al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania, a acceptat să publice prima parte din autobiografia pe care a scris-o cu gândul la fiica sa, ”…poate că, atunci când va dori să-și amintească de mine, să mă găsească mai ușor” , dar și pentru că ”Cine va parcurge această carte va înțelege poate mai bine vremurile sub care am stat” așa cum afirmă în Cuvântul autorului de la începutul volumului. Cartea are titlul O VIAȚĂ MEREU ÎN TRANZIȚIE, are 270 de pagini, editura Phoebus, Galați, redactor de carte fiind cunoscuta scriitoare Violeta Ionescu, invitată la CCN 79 să ne relateze povestea aparitiei acestui volum.
Apoi vom discuta despre navele portcontainer comandate, la începutul anilor 80, de compania IEFM Navrom Constanța, a caror proiect a fost realizat de ICEPRONAV Galați și au fost construite în Șantierul Naval Galați.
Încă din secolul XVIII a apărut ideea de a transporta marfa în containere, dar containerizarea s-a dezvoltat mult după Cel de-al Doilea Război Mondial. În 1951 a intrat în funcțiune prima navă construită pentru a transporta containere, in Danemarca. Acest sistem de transport, prin multiplele avantaje pe care le aducea (reducerea timpului de transport si de incarcare/descarcare etc.) a dus la creșterea vertiginoasă a comerțilui internațional, factor al globalizării. Capacitatea navei este măsurată în TEU (twenty-foot equivalent units) conform unui standard ISO. Aparitia acestor nave a impus si construirea unor terminale de containere, conectate la calea ferată și la autostrăzi, care sa permita stocarea si distribuirea catre destinatari în cel mai scurt timp. Proiectarea unor astfel de nave aducea noi provocări.
Dl ing. Marian Mocanu , cu sprijinul informațiilor furnizate de dl ing. Jean Alexiu, șeful de proiect, va prezenta proiecttul 1280, caracteristici, soluții adoptate, dotări. Nava poate transporta 430 containere 20″TEU, are lungimea de 134 m și lățimea de 19,60 m, cu echipaj de 42 persoane; s-a realizat sub supraveghere RNR pentru corp și mașini, cu clasa de gheață G20.
Vor veni cu completări dl ing. Spirache Rădulescu, care a lucrat în ICEPRONAV la atelierul Proiect General, și dl ing Valentin Popescu, care la acea vreme lucra la Serviciul Proiectare și Tehnologie din SNG, șantierul constructor. Amintim că șeful de proiect in SNG era ing. Horia Cristea, plecat prea devreme dintre noi. Dl dr. ing. Jean Popovici va avea o scurta relatare despre ce s-a întâmplat în timpul probelor in exploatare, cu M/V PIATRA OLT, in anul 1992, pe ruta Constanța – Ismir – Pireu- Antwerp – Rotterdam – Constanța.
Au fost construite 8 nave de acest tip: două au fost livrate catre IEFM NAVROM Constanța (Piatra Olt, la 30.10.1988, Caransebeș, la 31.01 1989) , patru, livrare CASCO catre FORSEN NORVEGIA, două nave complete catre MACHIMPEX BEIJING.
Ing. Marian Mocanu a absolvit Facultatea de Mecanică, Secția Nave Instalatii punte și bord. A lucrat în ICEPRONAV între 1972 si 2015, ca inginer proiectant, șef atelier Mașini 1, project chef engineer și consilier tehnic. A fost implicat în realizarea unei mari game de nave civile și militare complexe. A lucrat și după ce a ieșit la pensie la proiectarea tancului pentru produse petroliere/chimice de 9000tdw, MARITIMA FRANCE, alături de ing. Ilie Negrea.
Dl dr. ing. Jean Popovici va face apoi o scurtă informare , ”Cererea de constructii navale noi, in perioada 2019-2040- NEWBUILDING REQUIREMENTS 2019-2040” Va vorbi despre contextului economic european si mondial in care ne găsim, va face o prognoză a constructiilor navale pana in 2040, în special a segmentului de nave Portcontainer.
Va invitam sa participati la colocviile navaliștilor!
Alte informatii despre CCN se găsesc pe site-ul www.anconav.ro
AGENDA INTÂLNIRII CCN 79
16,00 – Deschiderea lucrarilor
16,10 – Lansare de carte: O VIAȚĂ MEREU ÎN TRANZIȚIE, autor prof. univ. Liviu
Stoicescu, mambru al Academiei de Stiințe Tehnice din România
Violeta Ionescu, Redactor de carte
16,30 – Despre navele portcontainer 430 TEU, proiect ICEPRONAV nr. 1280, constructor
Santierul Naval Galați.
Ing. Marian Mocanu
Completări din partea ing. Spirache Rădulescu, ing. Valentin Popescu, dr.ing. Jean Popovici
17,30 – Cererea de constructii navale noi, în perioada 2019-2040
Dr. ing. Jean Sever Popovici
17,45 – Sesiune de întrebari
18,00 Inchiderea lucrarilor